Panou decorat cu rame vintage

450,00 lei / zi

Îndrăgim elementele naturale, simple, dar care păstrează o doză de rafinament. În același timp, considerăm că amintirile personale reprezintă detalii ce nu ar trebui să lipsească de la niciun eveniment. Panoul din paleți realizat în atelierul nostru poate fi folosit atât ca fundal pentru fotografii, dacă amenajăm în fața lui o cabină foto sau poate delimita o anumită zona unde invitații să se poată fotografia folosind propriul telefon. Rolul panoului este decorativ, așa că oriunde ar fi montat, la interior, dar mai ales în natură va înfrumuseța și va face ca evenimentul tău să aibă un aer difefrit, lejer și în același timp, încărcat de rafinament.

Ramele vintage pot fi personalizate cu versuri din melodii, citate inspiraționale, fotografii personale, amintiri cu familia și prietenii etc. Suntem deschiși la propunerile tale și ne asumăm convertirea acestora în realitate, contra-cost. De exemplu, printăm și organizăm din punct de vedere estetic fotografiile tale, realizăm grafica și printul mesajelor dorite etc.

Dimensiuni: 2.4m lungime x 2.3m înălțime

Vă rugăm să ne contactați pentru a verifica disponibilitatea produsului și a discuta despre eventuale variante de personalizare. Pentru personalizare, transport, montaj și demontaj se percep taxe suplimentare.